Ieri, în jurul orei 8:52, polițiștii rutieri din Otopeni, în timp ce efectuau activități specifice din competență pe DNCB-km 69- Otopeni, au oprit în trafic o autoutilitară, condusă de un bărbat de 30 de ani, în care se afla și un pasager, iar la verificarea interiorului acesteia, polițiștii au constatat existența mai multor cutii, de diferite mărimi, pentru care, conducătorul auto nu deținea asupra sa documentele de proveniență a mărfii.
În acest context, autoutilitara cu marfă, precum și cele două persoane, au fost conduse la sediul Poliției Orașului Otopeni, unde, în urma activităților de verificare, polițiștii au constatat faptul că, în cutiile respective existau mai multe motoare de bărci și alte tipuri de aparatură electornică.
După efectuarea verificărilor și a activităților procedurale specifice, cazul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care efectuează cercetătări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Sursa: Realitatea de Ilfov