TENIS: GABRIELA RUSE S-A CALIFICAT ÎN FINALA TURNEULUI DE LA LA 'S-HERTOGENBOSCH

TENIS: GABRIELA RUSE S-A CALIFICAT ÎN FINALA TURNEULUI DE LA LA 'S-HERTOGENBOSCH
În finală, Ruse o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 239.212 euro, sâmbătă, după ce a învins-o în penultimul act pe italianca Elisabetta Cocciaretto, cu 2-6, 6-4, 6-3.
Ruse (27 ani, 80 WTA), venită din calificări, a obținut victoria după două ore și 24 de minute, la primul său duel cu Cocciaretto (24 ani, 123 WTA).
Pentru Gabriela Ruse aceasta este a patra finală WTA din carieră, după ce a câștigat titlul la Hamburg (2021) și a atins ultimul act la Palermo (2021) și Transylvania Open (2023). De remarcat că doar la Cluj-Napoca ea a fost pe tabloul principal, în rest venind din calificări.
Românca și-a asigurat un cec de 18.685 de euro și 181 de puncte WTA.
În finală, Ruse o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens (29 ani, 25 WTA), a treia favorită, care a întrecut-o pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (a doua favorită), campioana din 2022 și 2023, cu 206, 7-6 (9/7), 6-4, după două ore și 49 de minute.
AGERPRES
Citește și:
- 17:26 - Amical pentru „tricolori” în iunie, cu Țara Galilor, la București
- 18:57 - Două mutări la 45 de minute una de alta: Farul l-a dat afară pe Ianis Zicu și l-a numit antrenor pe Flavius Stoican
- 16:03 - Dinamo rămâne fără victorie în play-off, după 1-1, de Paște, pe terenul lui CFR Cluj
- 07:36 - Răzvan Lucescu a plecat din România de Paște, cu ochii în lacrimi. Ce sfat le-a transmis românilor
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











