FOTBAL: ADRIAN MUTU ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL CU CLUBUL PETROLUL PLOIEȘTI

FOTBAL: ADRIAN MUTU ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL CU CLUBUL PETROLUL PLOIEȘTI
Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieștene pe turcul Mehmet Topal
Raporturile contractuale dintre echipa de fotbal Petrolul Ploiești și antrenorul Adrian Mutu au încetat, luni, decizia survenind prin acordul ambelor părți, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a echipei ploieștene la începutul acestui an, încheindu-și mandatul după zece partide oficiale.
Componența noului staff tehnic al Petrolului va fi stabilită și comunicată în perioada imediat următoare, a precizat clubul.
Mutu semnase un contract valabil până la finalul stagiunii 2025-2026.
Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, naționala U21 a României, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftci Baku, CFR Cluj. A participat cu echipa națională U21 la turneul final al Campionatului European de tineret din 2021.
Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieștene pe turcul Mehmet Topal, care a lăsat formația pe locul al șaselea după 21 de etape, cu 31 de puncte.
Petrolul a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 40 de puncte, iar în prima etapă din play-out a pierdut acasă cu FC Botoșani (0-2).
AGERPRES
Citește și:
- 19:59 - Moment emoționant pentru Neymar: a plâns după ce și-a auzit numele pe lista Braziliei pentru Mondial
- 18:55 - Lovitură uriașă pentru circuitul ATP: Alcaraz nu poate juca la Wimbledon
- 18:04 - Performanță unică pentru Cristiano Ronaldo: record stabilit în urma convocării la Cupa Mondială 2026
- 12:24 - Pep Guardiola pleacă de la Manchester City după 10 ani. Cine îi poate urma la conducerea clubului
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News













