FC RAPID S-A DESPĂRȚIT DE NEIL LENNON DUPĂ ȘASE ETAPE ȘI L-A INSTALAT PE MARIUS ȘUMUDICĂ

FC RAPID S-A DESPĂRŢIT DE NEIL LENNON DUPĂ ŞASE ETAPE ŞI L-A INSTALAT PE MARIUS ŞUMUDICĂ
Șumudică a declarat că i s-a îndeplinit visul de a reveni la Rapid
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți seara, pe site-ul său oficial, despărțirea de antrenorul nord-irlandez Neil Lennon după șase etape din noul sezon, în care formația giuleșteană nu a obținut nicio victorie, instalându-l la conducerea tehnică pe Marius Șumudică.
"Clubul nostru are plăcerea de a anunța revenirea lui Marius Șumudică, un rapidist pur sânge, acesta fiind noul antrenor principal al Rapidului. În vârstă de 53 de ani, 'Șumi' va sta pe banca Rapidului din nou după 13 ani, urmând să îl înlocuiască pe Neil Lennon", se menționează pe site-ul citat.
Șumudică a declarat că i s-a îndeplinit visul de a reveni la Rapid.
"Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleștiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun. Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment. Rapid este echipa pe care o iubesc. Sunt dator față de această echipă. Simt că în acest moment sunt dator să fac lucrurile așa cum trebuie și să ieșim din zona în care ne aflăm acum, să ducem Rapidul acolo unde toată lumea așteaptă. Știu că sunt așteptări. Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri! Sper să reușesc, este plăcerea vieții mele! Fotbalul mi-a dat tot în viață, iar eu trebuie să dau tot fotbalului! Rapidul mi-a dat tot în viață! Am fost campion cu Rapid și sper să fiu campion cu Rapid și din postura de antrenor. Acesta este visul meu", a declarat noul antrenor al Rapidului.
Crescut în galeria alb-vișinie, Marius Șumudică a câștigat titlul de campion în 1999, an în care a obținut și titlul de golgheter al Rapidului, cu 20 de goluri marcate: 17 în campionat, două în Cupa României și unu în cupele europene. El ocupă locul 24 în clasamentul all-time al marcatorilor din istoria Rapidului, cu 46 de goluri înscrise în tricoul alb-vișiniu.
Ca fotbalist, Șumudică a evoluat în Giulești timp de trei sezoane, între 1997 și 1999, dar și în stagiunea 2001-2002, pe lângă titlul de campion, câștigând și Cupa României de două ori, în 1998 și 2002.
Ca antrenor, pe lângă experiența de pe banca Rapidului, din sezonul 2010/2011, când i-a condus pe giuleșteni în 29 de etape, Marius Șumudică a mai antrenat la Astra Giurgiu, alături de care a și ridicat trofeul de campion, Farul Constanța, FC Brașov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, CFR Cluj, dar și formații din străinatate, ca Al Shabab, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, Malatyaspor sau Al Raed.
Antrenorul giuleștean îl va antrena din nou pe căpitanul Cristian Săpunaru, cel alături de care a câștigat campionatul din 2016, cu Astra Giurgiu.
Rapid a anunțat că alături de Neil Lennon vor pleca și alți membri ai staff-ului său, Iain Brunskill, Andrew Liddell și Kyirakos Televantos.
Venit în această vară, Neil Lennon a obținut în scurtul său mandat la Rapid doar cinci egaluri și o înfrângere (0-1 cu Petrolul la Ploiești), gruparea giuleșteană fiind în acest moment singura din Superligă fără nicio victorie.
Neil Lennon, 52 de ani, este un fost internațional nord-irlandez care a evoluat ca fotbalist la echipe precum Crewe Alexandra, Leicester, Celtic, Nottingham Forest sau Wycombe.
Ca antrenor, Lennon a pregătit echipele Celtic, Bolton, Hibernian și Omonia Nicosia.
Neil Lennon semnase la 20 mai un contract valabil până în vara anului 2026 cu FC Rapid.
După șase runde, Rapid ocupă locul 11 în Superliga României, cu cinci remize și o înfrângere.
Primul meci cu Marius Șumudică pe bancă se va disputa vineri seara, de la ora 22:00, atunci când Rapid va întâlni Politehnica Iași în deplasare.
AGERPRES
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News
























