Actualitate· 4 min citire

RUSIA ACUZĂ ROMÂNIA DE ACȚIUNI OSTILE ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA SA

RUSIA ACUZĂ ROMÂNIA DE ACȚIUNI OSTILE ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA SA

RUSIA ACUZĂ ROMÂNIA DE ACȚIUNI OSTILE ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA SA

Realitatea de Ilfov
Scris de Realitatea de Ilfov Publicat: 25 mar. 2025, 12:43

"Rusia nu poate fi un model de democrație"

O comisie parlamentară a Rusiei pentru investigarea faptelor de amestec extern în afacerile sale interne a transmis Procuraturii Generale materiale despre presupuse acțiuni ostile ale autorităților din România față de Federația Rus.

Potrivit șefului comisiei, Vasili Piskarev, comisia a studiat materialele forumului "Marea Neagră: frontiera viitorului pentru o Europă sigură și stabilă" ("Black Sea Forum: Frontier of the future for a secure & stable Europe"), desfășurat recent în Parlamentul României cu participarea reprezentanților unei organizații teroriste interzise în Rusia, relatează agenția TASS, citată de Rador Radio România.

"Materialele colectate au fost trimise Procuraturii Generale a Rusiei pentru o evaluare juridică și luarea deciziilor în conformitate cu legislația noastră și la Ministerul de Externe pentru o reacție politico-diplomatică la acțiunile ostile ale autorităților române, care le-au oferit teroriștilor o platformă parlamentară pentru a efectua provocări împotriva țării noastre", a subliniat Vasili Piskarev, citat de canalul Telegram al comisiei.

Potrivit documentației, în cadrul evenimentului din Parlamentul României, "s-au făcut apeluri repetate către țările occidentale, inclusiv din partea agenților străini, pentru a obține înfrângerea militară a Rusiei și a o dezmembra în mai multe state independente".

În plus, a adăugat Vasili Piskarev, au fost făcute propuneri de "scoatere a Rusiei din Marea Neagră", care conțin "elemente de crime exprimate în apeluri publice la acțiuni îndreptate spre încălcarea integrității teritoriale a Rusiei și în îndemnuri publice pentru declanșarea unui război agresiv".

La începutul lunii martie, autoritățile române i-au declarat indezirabili pe teritoriul României (persona non grata) pe atașatul militar al Federației Ruse la București și adjunctul acestuia.

Fără a detalia asupra subiectului, Ministerul Afacerilor Externe a precizat doar că celor doi le sunt imputate activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

Aceste elemente au fost comunicate părții ruse în cursul zilei de miercuri, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Emil Hurezeanu.

Potrivit Radio România Actualități, declararea celor doi ofițeri ruși persona non grata și mai apoi înlăturarea lor de pe teritoriul României are loc la doar o zi după ce serviciul rus de informații externe SVR a acuzat că liderii Uniunii Europene ar fi făcut presiuni asupra autorităților române pentru a-l ancheta penal pe fostul candidat la președinție Călin Georgescu. Suveranistul are un dosar penal pentru șase infracțiuni, între care acțiuni împotriva ordinii constituționale.

În mai multe rânduri, autoritățile de la București au susținut că rușii desfășoară acțiuni hibride pentru a submina democrația în România.

Recent, numele adjunctului atașatului militar rus, Evgheni Ignatiev, a fost menționat de presă în dosarul penal al lui Călin Georgescu.

Procurorii susțin că apropiații, suveranistul ar ține legătura cu atașații militari ruși, suspectați că ar fi agenți ai serviciului de informații militare de la Moscova.

"Rusia nu poate fi un model de democrație"

Prin vocea premierului Marcel Ciolacu, România a transmis, la acel moment, că Rusia nu le poate transmite autorităților le poate dicta pe cine să ancheteze și pe cine nu, nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație.

„Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu. Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu. Rusia nu poate fi un model de bune practici de democrație.

Rusia este o țară în care opozanții politici sunt torturați, aruncați în închisori sau omorâți. Pe scurt: în Rusia, drepturile omului și democrația sunt o glumă proastă! Dincolo de retorica politică, românii au ocazia să înțeleagă în mod direct cine sunt forțele care încearcă să submineze parcursul european și euro-atlantic al României”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Serviciul secret rus acuzase, fără a prezenta dovezi, implicarea președintei Comisiei Europene în anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România. Potrivit instituției moscovite, Ursula von der Leyen le-ar fi cerut autorităților de la București să îi interzică suveranistului Călin Georgescu să participe la noul scrutin din luna mai.

Moscova va răspunde expulzării

Moscova a avertizat că va răspunde la declararea de către București a atașatului militar rus și a adjunctului său drept persona non grata, au declarat pentru TASS surse din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova.

"Rusia va da un răspuns adecvat", au precizat sursele MAE rus. Anterior, după cum a anunțat agenția RIA Novosti, preluată de Rador Radio România.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate