Un proiect ce prevede ca reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere să fie condiționată și de dovada achitării amenzii a fost adoptat, miercuri, 7 mai, de Camera Deputaților.
Acest act normativ completează articolul 104 alineatul (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 cu privire la circulația pe drumurile publice.
Potrivit noilor prevederi, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea unor contravenții se reduce cu o treime, de către șeful Poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful Poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile, cumulativ.
Care sunt condițiile pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce
Condițiile sunt: a fi declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, a fi obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei, precum și prezentarea dovezii achitării amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției ce a determinat suspendarea dreptului de a conduce.
Camera Deputaților este for legislativ decizional pentru acest act normativ. Pentru ca o lege să se aplice, aceasta trebuie să fie promulgată de președintele țării și să fie publicată în Monitorul Oficial.