Menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman, într-un episod în care i s-a arătat în vis împăratului Constantin cel Mare, cerându-i să ierte câțiva soldați osândiți la moarte, apoi în Legenda Aurea, în secolul al XIII-lea, Sfântul Ierarh Nicolae a urmat pașii lui Iisus într-un pelerinaj în Țara Sfântă și și-a dedicat viața slujirii Domnului și a protejării celor aflați în necaz și în primejdie.
După împovărătoare persecuții îndurate în numele nestrămutatei sale credințe, într-o zi de 6 decembrie a anului 343 pleca din această lume, fiind îngropat în cripta bisericii în care slujise.
Mai apoi, s-a descoperit că la mormântul său izvora un mir tămăduitor, astfel că evlavia față de el s-a adâncit, iar data morții sale s-a transformat într-o zi sărbătorită prin rugăciuni, pelerinaje și procesiuni.
În decursul unui secol de la ridicarea sa la Cer, Nicolae a fost consacrat ca sfânt, fiind venerat ca făcător de minuni și ca ocrotitor al multor categorii sociale și profesionale, cum ar fi marinari, bancheri, savanți, orfani, muncitori, călători, negustori, judecători, victime ale greșelilor judiciare, parfumeri, farmaciști, producătorii de sticlă de Murano, și mai ales al tuturor copiilor și al celor aflați în orice fel de nevoie sau suferință.
Moaștele Sfântului Nicolae se păstrează la Bari, în Italia, iar la noi în țară, mâna Sfântului Nicolae se găsește la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din București.
Aproximativ 800.000 de români își sărbătoresc astăzi onomastica.
