Actualitate· 2 min citire

COREEA DE SUD: OPOZIȚIA DEPUNE O MOȚIUNE DE DESTITUIRE ÎMPOTRIVA PREȘEDINTELUI YOON SUK YEOL

COREEA DE SUD: OPOZIŢIA DEPUNE O MOŢIUNE DE DESTITUIRE ÎMPOTRIVA PREŞEDINTELUI YOON SUK YEOL

COREEA DE SUD: OPOZIŢIA DEPUNE O MOŢIUNE DE DESTITUIRE ÎMPOTRIVA PREŞEDINTELUI YOON SUK YEOL

Realitatea de Ilfov
Scris de Realitatea de Ilfov Publicat: 4 dec. 2024, 12:16

Yoon, ales la limită în 2022, a acuzat o "dictatură legislativă"

Partidele de opoziție în parlamentul din Coreea de Sud au anunțat miercuri că au depus o moțiune de destituire împotriva președintelui Yoon Suk Yeol, după tentativa sa eșuată de a impune legea marțială, relatează Yonhap, AFP și dpa.

Partidul democrat, principala formațiune de opoziție, și alte patru patru partide mai mici, au înaintat moțiunea la ora locală 14:43 (05:43 GMT), potrivit agenției sud-coreene Yohhap. Aceasta a fost semnată de 191 de parlamentari și nu a fost susținută de partidul la putere.

Deputații vor decide ulterior data votului acestei moțiuni, care ar putea ave loc încă de vineri, au anunțat cele șase partide de opoziție în cadrul unei conferințe de presă comune.

Yoon Suk Yeol, a cărui cotă de popularitate era la cel mai scăzut nivel, a fost pus cu spatele la zid atât de propriul său partid, cât și de opoziție după ce a instituit legea marțială într-o alocuțiune surpriză de marți seara, iar apoi a anulat măsura după șase ore sub presiunea deputaților și a străzii.

În contextul dificultăților de a trece bugetul, președintele a justificat această măsură excepțională afirmând că vrea "să elimine elementele ostile statului" și "să protejeze Coreea de Sud liberală de amenințările reprezentate de forțele comuniste nord-coreene".

Yoon, ales la limită în 2022 și care nu a dispus niciodată de majoritate în parlament, a acuzat o "dictatură legislativă" și a afirmat că aleșii opoziției blochează "toate bugetele esențiale funcțiilor de bază ale națiunii".

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate