În anul 2022, criminalitatea economico-financiară a continuat să se manifeste ca un fenomen deosebit de complex atât prin valoarea materială a prejudiciilor cauzate, cât și prin implicațiile avute în toate domeniile economice și sociale, afectând în mod grav bugetul general consolidat, patrimoniul public și privat, sănătatea și securitatea consumatorilor, precum și competitivitatea și concurențialitatea mediului de afaceri.

Evaluarea cazuisticii instrumentate în anul 2022 evidențiază aceleași caracteristici specifice domeniului criminalității economice: amploare, complexitate, cunoștințe și competențe profesionale ridicate din partea celor care comit astfel de fapte, determinând un răspuns pe măsură al Poliției Române prin structurile de specialitate.

În continuare, o formă gravă de manifestare a criminalității economico-financiare a reprezentat-o tendința agenților economici cu cifre de afaceri ridicate de a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului general consolidat, prin crearea unor circuite economice fictive, deosebit de complexe.

Pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, anul trecut, a fost continuată urmărirea penală în 4.554 de cauze.

Polițiștii de la investigarea criminalității economice au instrumentat 57 de cauze penale  de evaziune fiscală, în care sunt implicate grupuri infracționale și 175 de cauze complexe.

Astfel, au fost instituite măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciilor în valoare de 383.405.746 lei și au fost aplicate 16.605 amenzi contravenționale în valoare de 37.081.684 de lei.

În urma activităților de investigare a infracțiunilor de evaziune fiscală, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 314.300.000 de lei.

Prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală rămâne o prioritate a polițiștilor și în anul 2023, acțiunile din domeniu urmând a fi continuate împreună cu instituțiile partenere.

Articolul precedentBărbaţi reţinuţi de poliţiştii giurgiuveni după ce au sustras motorină din rezervorul unui autotren
Articolul următorIlfov. Pasajul Berceni, tot mai aproape de final