Valentina Burdescu, directorul Oficiul Național al Registrului Comerțului, a decis să ia măsuri de urgență, în această perioadă de criză epidemiologică, pentru o mai bună gestionare a activității Oficiului. 

Astfel, potrivit ONRC, pentru reducerea prezenței concomitente la locul de muncă, în perioada 12-31 martie 2020, programul activității salariaților a fost stabilit în intervalul 8:00 -10:00, cu respectarea duratei zilnice a programului de 8 ore. Această măsură nu determină și prelungirea programului de lucru cu publicul, 8:00-16:30 de luni până joi și 8:00-14:00 în ziua de vineri.

Pentru prevenirea transmiterii virusului Coronavirus (COVID-19) și pentru limitarea răspândirii acestuia, în sediile Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale/birourilor teritoriale se interzice accesul pentru :
– persoanele cu privire la care autoritățile române competente au dispus măsuri de carantină sau de autoizolare, până la expirarea duratei acestora;
– persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile într-una dintre zonele de risc prevăzute în Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19, afișată pe pagina de Internet a  Institutului Național de Sănătate Publică România, www.cnscbt.ro;
– persoanele care au intrat în contact în ultimele 14 zile cu o persoană diagnosticată/monitorizată pentru posibilă infecție cauzată de COVID-19. 

Persoanele mai sus menționate se vor adresa de îndată autorităților medicale competente pentru asigurarea de asistență medicală și luarea măsurilor de carantină sau autoizolare prevăzute de lege. 

Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19 este disponibilă de pe pagina de Internet a Institutului Național de Sănătate Publică, www.cnscbt.ro, și afișată la toate intrările din sediile Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, la ghișeele de lucru cu publicul, pe pagina de Internet a  Oficiului Național al Registrului Comerțului, www.onrc.ro și pe ecranele care rulează în zonele de lucru cu publicul. 

Persoanele care se nu află în situațiile mai sus menționate, dar care manifestă în mod evident o stare generală alterată sau simptome comune de gripă sau alt tip de infecție respiratorie – stare alterată de sănătate, tuse persistentă, etc., trebuie să se supună următoarelor reguli de comportament:

– evitarea contactului direct cu alte persoane;
– aplicarea corectă a măsurilor de igienă în cazul tusei sau a strănutului (folosirea șervețelelor de unică folosință sau tehnica de a tuși sau strănuta în interiorul cotului flectat);
– transmiterea actelor preponderent în formă electronică.

Persoanele fără manifestări clinice de infecție respiratorie și care nu se află în situația de la pct.1 și 2, pe durata prezenței în sediile Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale/birourilor teritoriale trebuie să respecte măsurile de igienă și de protecție recomandate de autoritățile naționale competente pentru prevenirea infecției cu COVID-19, virusul gripal sau alte infecții respiratorii transmisibile.

Articolul precedentCriza coronavirus în Europa și lipsa reacției românești
Articolul următorPercheziții în Capitală, într-un dosar de evaziune cu măști de protecție și dezinfectant