Fost ministru PSD al Transporturilor: Nu Sorin Grindeanu conduce ministerul, ci Bogdan Mîndrescu

Fost ministru PSD al Transporturilor: Nu Sorin Grindeanu conduce ministerul, ci Bogdan Mîndrescu
Fostul ministru PSD al Transporturilor, Lucian Șova, a declarat în exclusivitate la Realitatea Plus că cel care conduce cu adevărat ministerul Transporturilor nu este Sorin Grindeanu, ci secretarul de stat Bogdan Mîndrescu
Fostul ministru PSD al Transporturilor, Lucian Șova, a declarat în exclusivitate la Realitatea Plus că cel care conduce cu adevărat ministerul Transporturilor nu este Sorin Grindeanu, ci secretarul de stat Bogdan Mîndrescu. Grindeanu, susține Șova, ar fi preocupat doar de imaginea pe care și-a creat-o ca ministru.
"Mîndrescu este cel care controlează cam 80% din ceea ce se întâmplă în minister, el conduce Ministerul Transporturilor. Sorin Grindeanu se ocupă cu timpul liber și cu inaugurările și cu "cel mai performant ministru". Nu se poate să dai dovadă de atâta aroganță. De ce să mergi, pentru a inaugura 20 de kilometri de autostradă, alții într-un capăt al țării, alții în altul, doar ca să tai niște panglici?" a afirmat Șova.
Bogdan Mîndrescu, pe făraș! Doar 4 secretari de stat vor rămâne...
Fostul ministru a vorbit și despre modul în care Compania de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR) atribuirea contracte pentru lucrări în funcție de interesele marilor drumari. "Cei de la CNAIR zic așa, să fie "și carne și os", adică să fie porțiuni cu o mai mare rentabilitate financiară pentru constructor și altele mai migăloase, cu lucrări mai complicate, din care nu se câștigă mult."
Bogdan Mîndrescu, omul lui Grindeanu, cu mâna întinsă
Fostul ministru PSD al Transporturilor care a intrat în "caracatița" de la Compania de Aeroporturi: Am fost avertizat că "nu știu cu cine mă pun"
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











