Daniel Băluță dezminte falsurile grosolane privind otrăvirea lui. ”Nu cred că Anca Alexandrescu a fost implicată. Nu mi-aș permite niciodată să acuz familia Realitatea”

Daniel Băluță
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a dezmințit, miercuri seară, în direct la Realitatea Plus, acuzațiile lansate în spațiul public de Makaveli, potrivit cărora persoanele implicate în campania Ancăi Alexandrescu l-ar fi otrăvit cu mercur și aresenic. Edilul a subliniat că nu crede că realizatoarea TV a fost implicată și că ”nu mi-aș permite niciodată să acuz familia Realitatea”.
”Îmi este foarte greu să vorbesc despre acest subiect, însă este normal și firesc să o fac într-un anumit context. Sunt două aspecte foarte importante. Primul aspect este un fapt că, din păcate, am fost intoxicat cu aceste metale.
Este un fapt că am suferit îngrozitor și este un fapt că îi mulțumesc lui Dumnezeu și medicilor că au făcut tot ceea ce le stă în putință să mă pot simți mai bine. În privința sursei, nu aș putea să fac niciodată o acuzație pentru cineva, nu doar pentru familia Realitatea, dar pentru absolut nimeni, pentru că nu am cum să știu cine a făcut acest lucru”, a declarat edilul.
Daniel Băluță a subliniat că dacă ar fi știut cine l-a otrăvit l-ar fi acționat în instanță, motiv pentru care nu a ieșit public să facă niciun fel de acuzație.
”Dacă aș fi știut, aș fi acționat din punct de vedere legal în consecință. Sunt un om care cred în Dumnezeu și îmi este rușine să arăt cu degetul spre cineva. Nici măcar nu pot să gândesc, pentru că este un fapt extrem de grav să arăt cu degetul către cineva fără să ai măcar o probă.
De aceea nu mi-aș permite, și lucrul acesta l-am mai spus și cu alte ocazii, nu mi-aș permite niciodată să fac pentru niciun om de pe această planetă vreo acuzație atâta timp cât nu am nicio probă. Deci este un fapt că nu am făcut astfel de afirmații și nu am cum să fac astfel de afirmații, pentru că nu am dovezi în niciun sens”, a mai spus acesta.
Mai mult, primarul sectorului 4 a ținut să precizeze faptul că ”nu suspicionez pe nimeni în acest moment”.
”Nimeni nu mă crede că un astfel de lucru a fost posibil”
”Probabil că atunci când, viața știți, la un moment dat face lumină în aceste lucruri, fiți convinsă că atunci când voi avea cunoștință despre aceste lucruri, le voi face publice. De ce? Pentru că, în primul rând, trebuie ca și alți oameni să fie protejați de astfel de situații care par incredibile.
Gândiți-vă că sufăr în liniște, nimeni nu mă crede că un astfel de lucru a fost posibil. Pare un scenariu de film, însă este o realitate crudă. Dar aceeași realitate este legată de faptul că nu pot să arăt cu degetul către absolut nimeni. Ar fi foarte urât și groaznic din partea mea să fac așa ceva față de orice om, neavând niciun fel de probă”, a explicat social-democratul.
”Mi-ar face plăcere să am o emisiune cu Anca Alexandrescu”
Întrebat de ce crede că a fost făcută această legătură cu fosta sa contracandidată în cursa pentru Primăria Capitalei, Anca Alexandrescu, Daniel Băluță a răspuns: ”Doamna Anca Alexandrescu a fost o contracandidată și o adversară politică în campania electorală, campania s-a încheiat, lucrurile au intrat în normal, chiar mi-ar face plăcere să vin în studio să facem o emisiune împreună. De ce, care sunt motivele, nu sunt un fin cunoscător al unor tipuri de conflicte și nu vreau să mă pronunț legat de acest lucru, pentru că nu am suficiente multe informații.
Întrebat dacă simte că este folosit într-un conflict, edilul a răspuns: ”Sunt un om de bun simț și cred că cel mai frumos mesaj pe care îl pot transmite este că m-ar bucura foarte mult, în măsura în care și timpul doamnei Anca Alexandrescu îi va permite, să facem o emisiune împreună pentru a înțelege faptul că una este să fim adversari politici și alta este să fim dușmani.
”Anca Alexandrescu nu a fost niciodată dușmanul meu și nu este”
De asemenea, Daniel Băluță a afirmat că ”Anca Alexandrescu nu a fost niciodată dușmanul meu și nu este”.
”Avem o relație bazată pe respect, este un jurnalist respectat, este un jurnalist extrem de incisiv care mă și critică deseori. Nu mă supăr pentru că este normal să se întâmple așa, dar nu am simțit niciodată mai mult decât această latură profesională a activității dânsei. Fie că vorbim de calitatea de jurnalist, fie că vorbim despre calitatea de contracandidat la Primăria Municipiului București”, a transmis edilul.
Citește și:
- 19:50 - Trump ridică tonul la adresa Iranului: „Îi vom lovi foarte dur dacă nu semnează acordul”
- 16:38 - Sorin Grindeanu explodează după atacurile din coaliție: „Asistăm la o mascaradă! Se poate și fără voi. Toți plecați acasă”
- 16:07 - Miza întrunirii Consiliului Nord-Atlantic de azi pentru țara noastră. Ana Maria Păcuraru: „România devine stat de primă linie”
- 15:59 - CSM acuză un „atac fără precedent” asupra justiției: peste 3.500 de judecători denunță presiuni politice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News













