Politica· 3 min citire

Cristina Butură (AUR): „Când medicii și asistentele ies în stradă, nu ei trebuie întrebați de ce protestează. Explicații trebuie să dea cei care au condus România și au avut responsabilitatea sistemului de sănătate”

Cristina Butură (AUR)

Cristina Butură (AUR)

Publicat20 iul. 2026, 10:37
Actualizat20 iul. 2026, 10:38

Deputatul AUR, Cristina Butură, a declarat că greva de avertisment de 2 ore din sănătate reprezintă semnalul cel mai puternic că personalul sanitar a ajuns la capătul răbdării. Aceasta a spus că un sistem medical nu poate funcționa prin ordonanțe și legi scrise în birouri și impuse peste noapte și a solicitat Guvernului să reia de urgență dialogul cu reprezentanții cadrelor medicale și să renunțe la practica adoptării unor decizii cu impact major fără consultare publică autentică.

În această dimineață, în sute de spitale din România, activitatea s-a oprit timp de două ore. Unități spitalicești în care zi de zi ajung mii de români au fost azi în tăcere. Iar această tăcere spune mai mult decât toate discursurile Guvernului, ale celor care au condus timp de 35 de ani sistemul sanitar.

Medicii, asistentele și întreg personalul din sănătate au intrat în grevă de avertisment. Nu pentru că și-au dorit, ci pentru că au ajuns la capătul răbdării. Personalul sanitar nu cere privilegii. Aceștia cer condiții decente de muncă, dar, mai presus de orice, respect pentru profesia lor care salvează zi de zi viețile românilor. Sunt oamenii care au ținut și țin sistemul medical în picioare, în gărzi nesfârșite, în spitale subfinanțate și în condiții pe care mulți dintre cei aflați la putere nu le-au trăit niciodată.

Și ce au primit în schimb? Promisiuni încălcate, dialog amânat și măsuri care, în opinia sindicatelor, le afectează veniturile și condițiile de muncă.

Adevărata problemă nu este protestul. Adevărata problemă este că Guvernul a ales să ignore vocea celor care salvează vieți în fiecare zi. După ani de guvernare PSD, PNL, USR și UDMR, sistemul medical continuă să se confrunte cu lipsuri, iar tensiunile dintre autorități și personalul medical au ajuns într-un punct critic.

Când medicii și asistentele ajung să iasă în stradă, nu ei trebuie întrebați de ce protestează. Cei care trebuie să dea explicații sunt cei care au condus România și au avut responsabilitatea sistemului de sănătate.

Un sistem medical nu poate funcționa prin ordonanțe și legi scrise în birouri și impuse peste noapte. Nu poți cere performanță de la oameni pe care îi tratezi cu dispreț și pe care refuzi să îi asculți. În loc să oprească exodul personalului medical și să consolideze sistemul sanitar, actuala putere politică preferă să taie, să plafoneze și să ignore avertismentele venite din partea celor care salvează vieți.

Dacă nici acum nu va exista un dialog real, sindicatele au anunțat că, din 28 iulie, ar putea declanșa greva generală pe termen nelimitat. Mai este o săptămână. O săptămână în care Guvernul poate alege responsabilitatea. Sau poate confirma, încă o dată, că preferă să ignore oamenii care țin în viață sistemul medical românesc.

AUR solicită Guvernului să reia de urgență dialogul cu reprezentanții cadrelor medicale și să renunțe la practica adoptării unor decizii cu impact major fără consultare publică autentică. Sănătatea românilor nu poate deveni victima austerității și a orgoliului politic”, a afirmat deputatul AUR, Cristina Butură.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News

Mai multe știri din Politica