ALEGERI ÎN REPUBLICA MOLDOVA: MAIA SANDU CÂȘTIGĂ PRIMUL TUR AL PREZIDENȚIALELOR

ALEGERI ÎN REPUBLICA MOLDOVA: MAIA SANDU CÂȘTIGĂ PRIMUL TUR AL PREZIDENȚIALELOR
Luni dimineață, mai erau de centralizat voturile exprimate în diaspora
În Republica Moldova, continuă numărarea voturilor exprimate la alegerile prezidențiale și referendumul pentru modificarea Constituției.
Update: Președinta Maia Sandu a câștigat primul tur al alegerilor din Republica Moldova, cu puțin peste 42% dintre voturi, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale. În turul doi, actuala președintă a Republicii Moldova se lupta cu Alexandr Stoianoglo.
În privința referendumului, după prelucrarea a 98,66% dintre procese verbale, 50,21% (737.863) dintre alegători au votat cu „DA”, în timp ce 49.79% au votat cu „NU” (731.617).
Noapte albă în Republica Moldova
Peste noapte, s-a majorat diferenţa dintre primii doi clasați.
La ora 7:00 (ora României), Maia Sandu conducea cu 41.91% (629.547 voturi), urmată de Alexandr Stoianoglo cu 26.37% (397.132 voturi), Renato Usatîi cu 13.78% (207.522 voturi) şi Irina Vlah 5.47% (82.362 voturi), notează Radio România Actualități.
Au mai rămas de centralizat sufragii din diaspora.
În ceea ce privește referendumul constituțional, suspansul se prelungește. Rezultatele sunt foarte strânse între tabăra favorabilă modificării Constituției, prin înscrierea obiectivului aderării în Republicii Moldova la Uniunea Europeană, și cea care se opune alăturării la blocul comunitar.
Pe măsură ce s-au numărat şi centralizat buletinele de vot din secţii, diferenţa dintre voturile "NU" şi "DA" a tot scăzut, ajungând la câteva mii.
La 8 și 30 de minute, după prelucrarea a 98,33% din procesele verbale, balanţa înclină în favoarea celor care au răspuns ”DA”.
În cursul nopţii, preşedinta Maia Sandu a declarat că, pe parcursul procesului electoral de duminică, Republica Moldova a fost supusă "unei fraude fără precedent".
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











