Trenul Metropolitan Bucureşti - Ilfov, proiectul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov

Trenul Metropolitan Bucureşti - Ilfov, proiectul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov
Trenul Metropolitan Bucureşti - Ilfov, proiectul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), va fi prezentat miercuri, 22 septembrie, în cadrul evenimentului "Săptămâna europeană a mobilităţii" (16 - 22 septembrie).
Trenul Metropolitan Bucureşti - Ilfov, proiectul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), va fi prezentat miercuri, 22 septembrie, în cadrul evenimentului "Săptămâna europeană a mobilităţii" (16 - 22 septembrie).
Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei, proiectul a obţinut locul II (la secţiunea Administraţie) la concursul organizat, recent, de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).
"Proiectul Tren Metropolitan este o componentă a Zonei Metropolitane Bucureşti care va pune în valoare infrastructura existentă şi va integra concepte şi tehnologii prietenoase cu mediul. Proiectul prevede 16 servicii (linii de tren metropolitan), care vor uni cartierele Municipiului Bucureşti şi localităţile din Judeţul Ilfov prin intermediul unor vehicule moderne şi al unor viitoare gări care vor duce la revitalizarea localităţilor. După implementarea proiectului, Bucureştiul se va număra printre oraşele care asigură preluarea navetiştilor din suburbii, în condiţii civilizate, cu un serviciu de transport modern pe cale ferată. Trecerea la tehnologii de transport fără emisii de dioxid de carbon şi reducerea poluării atmosferice, a poluării fonice şi a accidentelor, toate acestea vor duce la îmbunătăţiri semnificative ale calităţii vieţii în mediul urban", se menţionează în comunicatul citat.
"Săptămâna europeană a mobilităţii" reprezintă o iniţiativă a Comisiei Europene, prin care, în perioada 16 - 22 septembrie, în fiecare an, se încearcă găsirea de soluţii inovatoare la problemele actuale de mobilitate urbană. Prezentarea proiectului Trenului Metropolitan Bucureşti - Ilfov este una dintre acţiunile cu care Municipiul Bucureşti participă la această campanie.
TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE 1370/2007.
Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:30 - Incendiu la un apartament din Capitală. Un bărbat de 60 de ani, transportat la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










