Traficul auto în nordul Bucureștiului, paralizat. Blocaje de zeci de minute, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie - HARTA

Traficul auto în nordul Bucureștiului, paralizat. Blocaje de zeci de minute, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie - HARTA
Unde sunt restricții în trafic, pentru repetițiile paradei
Circulația în zona de nord a Bucureștiului era aproape paralizată în jurul orei 9. Pe artere principale precum Calea Griviței sau șoseaua Kiseleff se circula în coloane, iar în unele intersecții, cum este cea de la Gara de Nord, a fost haos, în absența echipajelor de poliție. Traficul a fost dată peste cap de repetițiile pentru Parada de 1 Decembrie, care se desfășoară în zona Arcului de Triumf.
Pe grupul „Info Trafic Bucuresti si Ilfov” au apărut numeroase anunțuri privind punctele de amburaiaj. "Pe Calea Griviței se circula în coloană, încă de la Piața 1 Mai până la Gara de Nord."
Foto: Pe Calea Griviței s-au format coloane încă de la intrarea dinspre Bucureștii Noi
"Piața Charles de Gaulle, sens spre Arcul de Triumf s-a închis. "
„Piața Presei Libere - Trafic restricționat spre Arcul de Triumf”
"Intersecția Buzești - Grivița, parțial blocată, în ciuda prezenței Poliției Rutiere."
Echipaj al Poliției Rutiere în intersecția Calea Buzești - Calea Griviței.
Unde sunt restricții în trafic, pentru repetițiile paradei - comunicatul Poliției Rutiere
Restricționarea traficului rutier pe Șos. Pavel D. Kiseleff și a străzilor adiacente între Piața Victoriei, Piața Arcului de Triumf și Piața Presei Libere, cu specificația că în pasajul de la Piața Presei Libere se va putea permite circulația doar către Piața Montreal;
Restricționarea traficului pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, între Piața Charles de Gaulle și Piaţa Arcul de Triumf, precum și pe străzile adiacente;
Restricționarea traficului pe str. Alexandru Constantinescu, între Bd. Mărăști și Piața Arcul de Triumf;
Restricționarea traficului pe Bd. Mareșal Alexandru Averescu, între Bd. Mărăști și Piața Arcul de Triumf, precum și pe străzile adiacente;
Restricționarea traficului pe Str. Arh. Ion Mincu, Str. Barbu Delavrancea, Str. Nicolae Ionescu, Str. Ady Endre, Str. Sg. Vasile Dorobanțu, Str. Docenților, Str. Mahatma Gandhi și pe Str. Petofi Sandor;
Restricționarea traficului pe Str. Clucerului, între Str. Arh. Ion Mincu și Bd. Mareșal Alexandru Averescu, precum și pe străzile adiacente spre Bd. Ion Mihalache;
Restricționarea traficului pe Str. Gheorghe Brătianu, între str. Arh. Ion Mincu și Str. Docenților, precum și pe străzile adiacente către Bd. Aviatorilor;
Restricționarea traficului pe Str. Uruguay, între Bd. Aviatorilor și Șos. Kiseleff, precum și pe străzile adiacente spre cele două bulevarde;
Restricționarea traficului pe Str. Monetăriei și pe Aleea Primo Nebiolo;
Eliberarea parcării dispuse în rond Kiseleff.
Până pe 1 decembrie, ora 17:00 se va închide alveola, în dreptul stației STB, din Piața Arcul de Triumf, pe sensul de mers dinspre Bd. Mareșal C-tin Prezan către Piața Presei Libere, pentru amplasarea sistemului de sonorizare.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

