Situație de criză în Iași: 26 de pacienţi au fost transferaţi de la Spitalul Mobil Leţcani din cauza frigului

Situație de criză în Iași: 26 de pacienţi au fost transferaţi de la Spitalul Mobil Leţcani din cauza frigului
Un număr de 26 de pacienţi Covid au fost transferaţi de la Spitalul Mobil Leţcani la unităţi medicale din Iaşi, din cauza frigului din saloane, operaţiunea încheindu-se în cursul dimineţii de joi. Pacienţii au fost stabili pe durata transferului, a transmis medicul-şef UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu. La Leţcani au mai rămas 30 de pacienţi, care au condiţii bune.
Un număr de 26 de pacienţi Covid au fost transferaţi de la Spitalul Mobil Leţcani la unităţi medicale din Iaşi, din cauza frigului din saloane, operaţiunea încheindu-se în cursul dimineţii de joi. Pacienţii au fost stabili pe durata transferului, a transmis medicul-şef UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu. La Leţcani au mai rămas 30 de pacienţi, care au condiţii bune.
Medicul-şef UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu, a declarat că au fost mutaţi de la Spitalul Mobil Leţcani 13 pacienţi internaţi la terapie intensivă şi 13 bolnavi non-ATI.
"Echipaje de la SMURD, inclusiv autospeciala de transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SAJ şi echipa de ajutor din Republica Moldova au contribuit la transportul pacienţilor. Cei 13 pacienţi de Terapie Intensivă au fost duşi de la Leţcani la Institutul Regional de Oncologie, la Neurochirurgie, la spitalul de Boli Infecţioase şi la UPU din cadrul spitalului Sfântul Spiridon. Cei 13 pacienţi non-ATI au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase şi la Spitalul CFR din municipiu", a declarat medicul Diana Cimpoeşu.
Ea a precizat că transferul bolnavilor a început în cursul serii de miercuri şi s-a încheiat joi dimineaţă.
"Pacienţii au fost stabili pe timpul transportului. Au fost urmăriţi permanent de echipe medicale, în condiţiile în care pacienţii ATI erau gravi, fiind intubaţi", a declarat medicul Diana Cimpoeşu.
Ea a afirmat că pacienţii rămaşi în Spitalul Mobil de la Leţcani - 30, dintre care 18 cu forme medii spre severe şi 12 la ATI - au condiţii optime de cazare şi că nu se pune problema mutării acestora.
"Dacă va fi nevoie, noi suntem pregătiţi pentru un eventual transfer la alte unităţi medicale din Iaşi", a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, a explicat, miercuri, că instalaţia de căldură de la Spitalul Mobil Leţcani este "inadecvată" în condiţiile temperaturilor scăzute din aceste zile, el precizând că este luată în calcul şi varianta mutării pacienţilor în alte spitale din oraş.
Vasile Cepoi a declarat că firma angajată de Asociaţia Euronest, proprietarul Spitalului Mobil de la Leţcani, caută soluţii pentru a asigura confortul termic necesar pacienţilor Covid internaţi în această unitate medicală.
În cursul serii de miercuri s-a decis transferul pacienţilor din saloanele spitalului mobil în care nu putea fi asigurată căldura către unităţi medicale de pe raza municipiului Iaşi.
Sursa: Libertatea Zilei
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

