ȘEFA SPITALULUI MILITAR, CERCETATĂ SUB CONTROL JUDICIAR

ȘEFA SPITALULUI MILITAR, CERCETATĂ SUB CONTROL JUDICIAR
Cauțiune de 1 milion de lei pentru singura femeie medic cu grad de general
Comandantul Spitalului Militar Central din Bucureşti, generalul-maior Florentina Ioniţă-Radu, va fi cercetată sub control judiciar, cu o cauţiune de 1 milion de lei, potrivit unor surse judiciare. Singura femeie medic cu grad de general din România este vizată într-un dosar de corupție, fiind acuzată de către procurorii DNA că ar fi semnat documente „peste ministrul Apărării”, în baza cărora ar fi fost plătite sume consistente din bugetul Armatei.
Potrivit surselor citate de Agerpres, anchetatorii i-au impus şi interdicţia de a ocupa funcţia de manager al unităţii medicale.
Florentina Ioniţă este acuzată de DNA de abuz în serviciu şi complicitate la această infracţiune, precum şi de uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de nereguli la plata drepturilor salariale către mai mulţi angajaţi ai spitalului implicaţi într-un proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, prejudiciul fiind de peste 8 milioane de lei, au declarat sursele menţionate.Acuzaţiile vin după ce DNA a efectuat joi 19 percheziţii în locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, inclusiv la Spitalul Militar Central.
Anchetă explozivă de la Spitalul Militar Central. Care sunt acuzațiile oficiale la adresa Florentinei Ioniță Radu - VIDEO
Citește și:
- 19:44 - Daniel Băluță anunță noapte albă pentru echipele din Sectorul 4
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:12 - Operatorii de salubritate riscă noi amenzi dacă nu își respectă obligațiile de a curăța zăpada de pe străzi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











