Actualitate· 2 min citire

Scene incredibile în Vâlcea! Un bărbat a fugărit un urs cu lopata, iar jandarmii trag un semnal de alarmă

12 mai 2026, 17:43
urs

urs

Articol scris de Ionuț Nichita

Momente extrem de periculoase într-o localitate din județul Vâlcea, după ce un bărbat a încercat să alunge un urs folosind o lopată. Incidentul, filmat cu telefonul mobil, i-a determinat pe jandarmi să lanseze un avertisment serios pentru populație.

Totul s-a petrecut în Călimănești, unde un urs s-a apropiat de o gospodărie. Proprietarii au sunat la 112 pentru a anunța prezența animalului, însă nu au mai așteptat sosirea echipajelor de intervenție și au decis să intervină pe cont propriu.

În imaginile surprinse la fața locului se vede cum un bărbat urmărește ursul și încearcă să îl lovească cu o lopată, apropiindu-se la doar câțiva metri de animal.

Reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea avertizează că situația putea degenera în orice moment.

„Deși ursul încerca să fugă și să se îndepărteze, urmărirea lui putea provoca un atac. În astfel de cazuri, comportamentul animalului se poate schimba într-o fracțiune de secundă”, a transmis purtătorul de cuvânt al instituției, George Tacăle.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale, însă autoritățile spun că astfel de gesturi sunt extrem de riscante și le recomandă oamenilor să nu încerce să alunge sau să provoace animalele sălbatice.

Jandarmii le transmit localnicilor ca, în cazul în care observă un urs în apropierea locuințelor, să păstreze distanța, să se adăpostească într-un loc sigur și să apeleze imediat numărul de urgență 112.

„Curajul nu înseamnă să te apropii de urs. Curajul înseamnă să iei decizia corectă”, au subliniat reprezentanții Jandarmeriei.

În ultimele zile, în județul Vâlcea au fost semnalate mai multe apariții ale urșilor în apropierea zonelor locuite. Cel mai grav incident recent a avut loc în comuna Boișoara, unde un urs a ucis un vițel aflat la pășunat.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate