S-a stabilit data alegerilor locale. Pe 27 septembrie vom putea alege primarii și președinții de consilii județene

dav
Data alegerilor locale din acest an a fost stabilită astăzi de Guvenr. Executivul a aprobat, joi, proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor locale în 27 septembrie.
"A fost adoptat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, respectiv data de 27 septembrie 2020", a precizat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, după şedinţa Executivului.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că data alegerilor va fi stabilită în această săptămână în timpul vizitei din weekend, de la Suceava. "Propunerea noastră pentru data alegerilor va fi 27 septembrie. După promulgarea legii de prelungire a mandatelor (aleşilor locali - n.r.), adoptată de Parlament, în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare vom adopta proiectul de lege prin care vom propune data alegerilor - 27 septembrie - şi, evident, o serie de alte măsuri, dintre care unele măsuri sunt legate şi de o protecţie a persoanelor implicate în procesul electoral', spunea Orban.
Data de 27 septembrie fusese deja anunțată de premier ca fiind una sigură pentru organizarea alegerilor locale, din punct de vedere al intensității pandemiei. "Obiectivul nostru este să reducem nivelul de răspândire. (...) La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă da (se vor organiza alegeri la data stabilită - n.r.). Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ" a declarat prim ministrul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News














