Profesorii au oprit greva. Sindicatele au acceptat oferta Guvernului

Profesorii au oprit greva. Sindicatele au acceptat oferta Guvernului
Sindicatele au acceptat oferta Guvernului, iar profesorii au oprit greva.
Sindicatele au acceptat oferta Guvernului, iar profesorii au oprit greva.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale.
Condițiile puse de sindicate au fost: principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public și acordarea primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată, susțin liderii sindicali.
Guvernul a propus o ordonanță de urgență prin care profesorii ar primi o majorare a salariilor cu 25%, un bonus de 1.500 de lei net anual pentru personalul didactic și didactic auxiliar și 500 de lei net pentru personalul nedidactic, până în 2027 și 50% – prima tranșă din noua grilă de salarizare de la 1 ianuarie 2024.
Citește și:
- 21:26 - Avertisment dur de la Ankara pentru Teheran. Erdogan: „Nu puneți în pericol 1.000 de ani de fraternitate”
- 20:45 - Declarația lui Kim Jong Un de Ziua Femeii: „Poate sunt slabe fizic, dar au o voință de neclintit”
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











