PASTILA PENTRU SUFLET: Suntem pedepsiți și pentru păcatele săvârșite fără de voie

PASTILA PENTRU SUFLET: Suntem pedepsiți și pentru păcatele săvârșite fără de voie
Faptul de a păcătui ne vine nouă fie dintr-o liberă alegere nestatornică (în bine), fie împotriva liberei noastre voințe, din lipsa atenției și a luării aminte
Faptul de a păcătui ne vine nouă fie dintr-o liberă alegere nestatornică (în bine), fie împotriva liberei noastre voințe, din lipsa atenției și a luării aminte.
Pilda zilei
"Căci faptul de a păcătui ne vine nouă fie dintr-o liberă alegere nestatornică (în bine), fie împotriva liberei noastre voințe, din lipsa atenției și a luării aminte. Sau mai curând, însuși păcatul este o lipsă a atenției sau cel puțin începutul lui. De aceea, neîndoielnic, suntem pedepsiți și pentru păcatele săvârșite fără de voie." Sfântul Ioan Damaschin
Știai că?
Spovedania reprezintă mărturisirea păcatelor noastre în fața lui Dumnezeu, prin intermediul părintelui duhovnic pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Sfaturile de luat în seamă înainte de aceasta sunt:
-Rugăciunea înainte și după spovedanie;
-Mărturisește tot ceea ce-ți frământă sufletul;
-Fii clar și concis;
-Spovedania este un nou început.
Citește continuarea pe realitateaspirituală.net
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











