Actualitate· 2 min citire

O nouă tragedie zguduie România. Bloc sărit în aer, după o acumulare de gaze. Patru victime, în urma exploziei. Reacția Ministrului Sănătății, în direct la Realitatea PLUS- VIDEO

25 nov. 2025, 18:20
O nouă tragedie zguduie România. Bloc sărit în aer, după o acumulare de gaze. Patru victime, în urma exploziei. Reacția Ministrului Sănătății, în direct la Realitatea PLUS- VIDEO

O nouă tragedie zguduie România. Bloc sărit în aer, după o acumulare de gaze. Patru victime, în urma exploziei. Reacția Ministrului Sănătății, în direct la Realitatea PLUS- VIDEO

Realitatea de IlfovArticol scris de Realitatea de Ilfov

Momente de panică, marți seară, în localitatea Buftea din județul Ilfov.

Momente de panică, marți seară, în localitatea Buftea din județul Ilfov. O explozie puternică a zguduit un bloc de locuințe de pe Aleea Tineretului.

UPDATE: Alexandru Rogobete: În acest moment discutăm de patru victime: un pacient în stop cardiorespirator care a răspuns manevrelor de resuscitare și care va fi transferat la Spitalul Floreasca, un bărbat, un pacient de sex masculin cu arsuri peste 50% din suprafața corporală care va fi trasportat la Spitalul de Arși din București, un copil de 14 ani cu traumatist cranio-cerebral, transferat deja la Spitalul Grigore Alexandrescu și încă un pacient de sex masculin cu arsuri minore care se află momentan în evaluare la fața locului.

UPDATE - Ministerul Sănătății a transmis că bilanțul victimelor este următorul: 

- 1  pacient cu arsuri de 50% este transferat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București
- 1 pacient în stop cardio respirator resuscitat urmează să fie transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floresca
- 1 pacient minor (14 ani) cu traumatism cranio-cerebral este transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu
- 1 pacient cu arsuri minore în evaluare momentan la fața locului

Incidentul grav s-a petrecut într-un apartament situat la parterul unui imobil cu un singur etaj. Potrivit primelor informații venite de la salvatori, deflagrația a fost cauzată de o butelie, dar din fericire nu a fost urmată și de un incendiu.

Bilanțul preliminar este însă îngrijorător: trei persoane sunt în stare gravă.

Autoritățile au declanșat o operațiune masivă de salvare. La fața locului au fost trimise de urgență 5 autospeciale de stingere, o mașină de descarcerare și Detașamentul Special de Salvatori.

De asemenea, zeci de medici și asistenți au ajuns la blocul afectat pentru a acorda primul ajutor. Intervin 5 ambulanțe SMURD, 6 echipaje de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) și o autospecială pentru transportul victimelor multiple. Misiunea este în plină desfășurare.


Sursa: Realitatea de Ilfov

Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News

Economie

Mai multe știri din Actualitate