Norma didactică rămâne neschimbată. Ministrul Educației: "Nu există discuții"

Norma didactică rămâne neschimbată. Ministrul Educației: "Nu există discuții"
Instituția aflată sub conducerea lui Daniel David îndeamnă la urmărirea informațiilor oficiale
Ministerul Educației și Cercetării a informat, miercuri, că nu există discuții cu privire la creșterea normei didactice și nici în legătură cu alte măsuri fiscal-bugetare în învățământul preuniversitar. Precizarea ministerului vine în urma unor informații apărute în spațiul public privind o eventuală creștere a normei didactice.
"Ca urmare a informațiilor eronate vehiculate recurent în spațiul public privind o eventuală creștere a normei didactice, Ministerul Educației și Cercetării precizează faptul că nu există discuții în această privință și nici în legătură cu alte măsuri fiscal-bugetare în învățământul preuniversitar. Așa cum ministrul Daniel David a declarat în repetate rânduri, măsurile fiscal-bugetare cu impact în educație au fost luate, din acest moment sistemul având nevoie de stabilitate și dezvoltare", a transmis MEC.
Instituția aflată sub conducerea lui Daniel David îndeamnă la urmărirea informațiilor oficiale pe care le comunică și să nu reacționeze la 'dezinformări' care pot afecta buna funcționare a sistemului de învățământ.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Vremea azi, 27 mai. Temperaturi de până la 33 de grade și furtuni puternice în mai multe zone din țară
- 08:16 - Eugen Tomac și Ludovic Orban, atacuri fără probe la Călin Georgescu
- 08:07 - Restricții de trafic în București pentru concertul Iron Maiden de pe Arena Națională. Ce bulevarde vor fi închise
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News














