NICUŞOR DAN: STIMULENTE FINANCIARE PENTRU 6.200 DE NOU-NĂSCUŢI

NICUŞOR DAN: STIMULENTE FINANCIARE PENTRU 6.200 DE NOU-NĂSCUŢI
Ajutorul financiar are scopul de a contribui la acoperirea costurilor iniţiale
Un număr de 6.200 de stimulente financiare pentru nou-născuţi au fost acordate, în primele şase luni ale acestui an, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB).
Cererile pentru acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuţi pot fi depuse în continuare la sediul DGASMB - str. Constantin Mille nr. 10, Sector 1, precizează primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Solicitările pot fi depuse şi prin e-mail, la adresa: nounascutisimonoparentale@dgas.
"Stimulentul financiar este în valoare de 2.500 de lei şi se acordă o singură dată, pentru fiecare nou-născut, iar cererea, însoţită de documentele doveditoare, se depune în termen de maxim o lună de la naştere", scrie edilul general, pe Facebook.
Ajutorul financiar are scopul de a contribui la acoperirea costurilor iniţiale asociate naşterii şi îngrijirii nou-născutului, oferind un sprijin direct familiilor "pentru asigurarea unui start armonios în viaţa copilului", informează DGASMB, pe pagina sa de internet.
"Beneficiarii stimulentului financiar pentru nou-născuţi sunt părinţii/părintele copilului/copiilor nou-născuţi, cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti de cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii, iar naşterea este necesar să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităţilor sanitare cu paturi de la nivelul municipiului Bucureşti", menţionează sursa citată.
AGERPRES
Citește și:
- 23:39 - AUR respinge zvonurile privind posibile alianțe cu PSD sau PNL
- 21:49 - Nicolae Stanciu, verdict dur după eșecul cu Turcia: „Nu am fost la nivelul meciului”
- 20:59 - Turcia învinge România și spulberă visul Mondialului! „Tricolorii”, eliminați după un meci fără reacție
- 19:52 - Ilie Bolojan, mesaj pentru firmele din România: „Plata taxelor și păstrarea angajaților sunt cel mai mare sprijin”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News










