Modificare: Durata arendării, minimum 7 ani

Modificare: Durata arendării, minimum 7 ani
O inițiativă legislativă propune ca durata contractelor de arendă să fie de minimum 7 ani.
O inițiativă legislativă propune ca durata contractelor de arendă să fie de minimum 7 ani.
Astfel, fermierii pot avea o predictibilitate din punct de vedere a dimensiunii fermei, a anunțat senatorul George Scarlat, președintele Comisiei pentru Agricultură din Senat.
Inițiativa legislativă propune modificarea unor articole din Codul Civil referitoare la contractele de arendă, motivul fiind dificultățile apărute în implementarea legii, care afectează atât arendatorul, cât și arendașul.
Articole modificate:
-art. 1837 (Durata arendării) – Durata arendării este de minim 7 ani și se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor, pe care bunul agricol urmează să le producă.
-art. 1845 (Caracterul executoriu) – Contractele de arendare încheiate în formă autentică, precum și cele înregistrate la consiliul local, constituie, în condițiile legii, titluri executorii pentru plata arendei la termenele și în modalitățile stabilite în contract;
-art. 1847, alineatul (2) – Subarendarea totală sau parțială este interzisă sub sancțiunea nulității, cu excepția schimbului de utilizare a terenului între arendași.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:33 - Incendiu pe scena de la Arena Națională în timpul concertului lui Max Korzh
- 16:56 - Măsuri stricte de securitate la concertul rapperului din Belarus Max Korzh
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News













