Ministrul Apărării, discuții cruciale cu oficialii americani

Ministrul Apărării, discuții cruciale cu oficialii americani
Discuții privind consolidarea cooperării militare și întărirea prezenței aliate în România
Ministrul rezistent al Apărării, Ionut Moșteanu, s-a întâlnit ieri cu Matthew Whitaker ambasadorul SUA la NATO, și cu generalul Christopher Donahue, șeful Comandamentului Forțelor Terestre NATO și comandant al Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa.
Ministrul Apărării, Ionuț Mosteanu, a avut o serie de întrvederi importante în marja exercițiului multinațional de la Cincu, Dacian Fall 2025.
Oficialul român s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite la NATO și cu comandantul forțelor terestre americane în Europa și în Africa, discuțiile vizând consolidarea cooperării militare și întărirea prezenței aliate în România.
Astfel, Moșteanu a subliniat că Statele Unite rămân principalul furnizor de tehnică și capabilități militare pentru armata României, iar colaborarea strânsă dintre forțele române și cele NATO contribuie decisiv la apărarea flancului estic.
Tot în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre o inițiativă care vizează dezvoltarea unei arhitecturi de apărare aeriană și anti-rachetă de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
Exercițiul Dacian Fall 2025 de la Cincu care se desfășoară și astăzi reunește peste 5000 de militari din 16 state aliate și reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni NATO din regiune.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 22:27 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 21:56 - George Simion, reacție acidă după acuzațiile de dezinformare: ”Românii au văzut cine a intoxicat spațiul public”
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News














