Începe simularea BAC-ului

Începe simularea BAC-ului
Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a vor susține luni, 28 martie 2022, proba scrisă a simulării la Limba și literatura română.
Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a vor susține luni, 28 martie 2022, proba scrisă a simulării la Limba și literatura română.
Conform procedurii, elevii pot intra în sala de examen până la ora 8:30. Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi deschise plicurile cu subiectele.
Elevilor vor fi repartizați în ordine alfabetică, așezați câte unul în bancă, astfel încât colectivele de elevi să nu fie amestecate..
Timpul de examinare este de trei ore pentru fiecare probă, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Proba obligatorie a profilului are loc pe 29 martie, iar în data de 30 martie – proba la alegere a profilului și a specializării. În data de 31 martie este simularea la limba și literatura maternă.
Rezultatele obținute la simulările naționale nu vor fi afișate și nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate elevilor și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții, dar și în consiliul profesoral.
La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:12 - Operatorii de salubritate riscă noi amenzi dacă nu își respectă obligațiile de a curăța zăpada de pe străzi
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











