ÎNALTA CURTE A DECIS: SEBASTIAN VLĂDESCU ȘI IONUȚ COSTEA, ÎN LIBERTATE. CONDAMNĂRILE PENTRU MITĂ, ANULATE PRIN PRESCRIPȚIE

ÎNALTA CURTE A DECIS: SEBASTIAN VLĂDESCU ȘI IONUȚ COSTEA, ÎN LIBERTATE. CONDAMNĂRILE PENTRU MITĂ, ANULATE PRIN PRESCRIPȚIE
Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, și Ionuț Costea, fost șef al Eximbank și cumnatul lui Mircea Geoană, au fost eliberați
Lovitură de teatru la vârful Justiției. Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, și Ionuț Costea, fost șef al Eximbank și cumnatul lui Mircea Geoană, au fost eliberați după ce Înalta Curte de Casație și Justiție le-a admis recursurile în casație.
Magistrații au casat parțial decizia anterioară din 2023, anulând condamnările pentru luare de mită și complicitate la mită în dosarul privind plățile pentru lucrările la calea ferată București–Constanța. Procesul penal a fost încetat pe motiv de prescripție.
Decizia instanței este definitivă. Cei doi scapă de închisoare, dar rămân cu sechestrul și confiscările dispuse în dosar.
„Anulează formele de executare emise în baza deciziei atacate şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe şi Costea Mircea Ionuţ, dacă nu sunt arestaţi într-o altă cauză”, se arată în minuta Înaltei Curți.
Vlădescu fusese condamnat pentru luare de mită, iar Costea pentru complicitate, într-un dosar privind un contract de reabilitare a căii ferate, cu finanțare internațională.
Prin hotărârea de acum, Înalta Curte a menținut însă confiscarea specială și sechestrul impus asupra bunurilor celor doi.
Este a doua decizie de acest fel în doar câteva zile, după ce și fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat, tot în urma constatării prescripției faptelor.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:12 - Operatorii de salubritate riscă noi amenzi dacă nu își respectă obligațiile de a curăța zăpada de pe străzi
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











