GUVERNUL VREA TAXARE INVERSĂ PENTRU FRUCTE ȘI LEGUME. MĂSURA, SUB LUPA BRUXELLES-ULUI

GUVERNUL VREA TAXARE INVERSĂ PENTRU FRUCTE ȘI LEGUME. MĂSURA, SUB LUPA BRUXELLES-ULUI
Guvernul ia în calcul introducerea mecanismului de taxare inversă pentru vânzarea de fructe și legume, ca soluție pentru reducerea evaziunii fiscale.
Guvernul ia în calcul introducerea mecanismului de taxare inversă pentru vânzarea de fructe și legume, ca soluție pentru reducerea evaziunii fiscale. Totuși, inițiativa contravine principiilor sistemului comun de TVA din Uniunea Europeană și necesită negocieri cu Bruxelles-ul.
Mecanismul presupune ca obligația de a declara și plăti TVA să nu revină vânzătorului, ci cumpărătorului. O astfel de măsură ar putea limita fraudele fiscale, dar are nevoie de acordul Comisiei Europene.
„Avem în pregătire câteva domenii, de exemplu legume și fructe, pentru aplicarea taxării inverse. La legume și fructe am transmis deja solicitarea către Comisie și urmează să avem discuții în luna septembrie. Ce pregătim acum ar putea fi aprobat anul viitor”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, citat de Profit.ro.
Contextul este unul delicat pentru România, care a înregistrat în 2022 cel mai mare deficit de încasare a TVA din Uniunea Europeană. Statul pierde anual peste 10 miliarde de euro prin fraude precum „caruselul TVA” sau prin firme fantomă.
Implementarea mecanismului ar însemna o derogare temporară de la Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA, derogare care are o perioadă limitată de aplicare și trebuie aprobată la nivel european.
În prezent, taxarea inversă este utilizată în România pentru tranzacțiile cu deșeuri, masă lemnoasă, materiale lemnoase, cereale și plante tehnice, măsuri care au fost adoptate pentru a reduce fraudele fiscale în aceste domenii.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News













