ELEVII SE ALĂTURĂ PROTESTELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT

ELEVII SE ALĂTURĂ PROTESTELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT
Sindicaliștii din Educație au anunțat că vor boicota începutul de an școlar.
Elevii se alătură protestelor din învățământ, nemulțumiți de măsurile de austeritate din domeniul impuse de guvernul condus de Ilie Bolojan.
Conducerea Consiliului Național al Elevilor le recomandă tinerilor să poarte în prima zi de școală banderole albe.
"Prima zi de școală, prima zi de protest! Elevii din toată țara devin vocea care se împotrivește măsurilor de austeritate care pun în pericol viitorul educației", a transmis forul pe Facebook.
"Această mișcare nu reprezintă o opoziție față de școală, ci prezintă un mesaj clar: educația trebuie protejată de orice hotărâri care îi pun în pericol calitatea", adaugă Consiliul.
"Toate bursele au fost reduse prin criterii mult mai restrictive, iar bursele pentru reziliență și cele pentru excelență olimpică au fost eliminate complet. În paralel, sute de școli sunt comasate, ceea ce înseamnă relocări, drumuri mai lungi și clase supraaglomerate", insistă reprezentanții elevilor.
Anterior, sindicaliștii din Educație au anunțat că vor boicota începutul de an școlar.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 16:40 - Accident cu patru mașini pe DN2A Slobozia-Urziceni.Patru persoane au fost rănite, traficul este blocat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News













