Două localități din Ilfov au intrat în carantină zonală. Care sunt restricțiile

Două localități din Ilfov au intrat în carantină zonală. Care sunt restricțiile
Prefectura Ilfov informează anunță că pentru comuna Berceni se instituie măsura de carantină zonală
Prefectura Ilfov informează că pentru comuna Berceni se instituie măsura de carantină zonală, în urma emiterii Ordinului șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr. Raed Arafat.
Conform Ordinului șefului DSU cu nr. 4660013 din 18.11.2020 privind instituirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparținător Berceni, județul Ilfov, măsura se instituie începând cu data de 19.11.2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile.
Propunerea privind carantinarea comunei Berceni a fost adoptată prin Hotărârea CJSU Ilfov nr. 42/18.11.2020, desfășurată în urma analizei de risc al răspândirii virusului SARS-CoV-2 în localitatea Berceni, județul Ilfov, întocmită de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov și avizată de către Institutul Național de Sănătate Publică.
Măsurile au fost propuse ca urmare a faptului că în localitatea Berceni, județul Ilfov, rata de incidență cumulată calculată la data de 18.11.2020 pentru ultimele 14 zile a atins valoarea de 10,11/1.000 locuitori. Din populația totală de 9.395 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare) a fost de 95 de persoane.
Pentru măsurile obligatorii pe care trebuie să le respecte toate persoanele care se află permanent sau care tranzitează zona, click AICI (Ordinul șefului DSU cu nr. 4660013 din 18.11.2020)
De asemenea, Prefectura Ilfov informează cu privire la faptul că pentru comuna Clinceni se instituie măsura de carantină zonală, în urma emiterii Ordinului șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr. Raed ARAFAT.
Conform Ordinului șefului DSU cu nr. 4660012 din 18.11.2020 privind instituirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Clinceni, cu satele aparținătoare Clinceni, Olteni și Ordoreanu, județul Ilfov, măsura se instituie începând cu data de 19.11.2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile.
Propunerea privind carantinarea comunei Clinceni a fost adoptată prin Hotărârea CJSU Ilfov nr. 43/18.11.2020, desfășurată în urma analizei de risc al răspândirii virusului SARS-CoV-2 în localitatea Clinceni, județul Ilfov, întocmită de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov și avizată de către Institutul Național de Sănătate Publică.
Măsurile au fost propuse ca urmare a faptului că în localitatea Clinceni, județul Ilfov, rata de incidență cumulată calculată la data de 18.11.2020 pentru ultimele 14 zile a atins valoarea de 10,03/1.000 locuitori. Din populația totală de 7.475 de locuitori, numărul de cazuri confirmate cu infectare SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile (fără cazuri din focare), a fost de 75 de persoane.
Pentru măsurile obligatorii pe care trebuie să le respecte toate persoanele care se află permanent sau care tranzitează zona, click AICI (Ordinul șefului DSU cu nr. 4660012 din 18.11.2020)
Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

