Cristi Chivu, moment special înaintea finalei Cupei cu Lazio! Mesaj impresionant în fața președintelui Italiei

Cristi Chivu
Înaintea finalei Cupei Italiei dintre Inter Milan și Lazio, programată miercuri seară pe Stadionul Olimpic din Roma, delegațiile celor două echipe au fost primite la Palatul Quirinale de președintele Italiei, Sergio Mattarella.
Din partea lui Inter au fost prezenți oficialii clubului, reprezentanții grupului Oaktree, președintele Giuseppe Marotta, dar și antrenorul Cristian Chivu împreună cu jucătorii echipei.
Ceremonia oficială s-a desfășurat în celebra Salone delle Feste, sala principală a palatului prezidențial, unde a avut loc tradiționalul schimb de cadouri. Marotta i-a oferit șefului statului italian un tricou personalizat al formației nerazzurre.
Momentul emoționant al întâlnirii a fost discursul susținut de Cristi Chivu, care a vorbit despre importanța sportului și responsabilitatea pe care o au sportivii în fața tinerilor.
Tehnicianul român i-a mulțumit președintelui italian pentru invitația la Palatul Quirinale și a subliniat că sportul înseamnă mai mult decât performanță, fiind și un exemplu de educație, responsabilitate și respect.
Chivu a transmis că atât Inter, cât și Lazio vor intra pe teren cu dorința de a onora competiția și de a lupta pentru trofeu, într-o finală pe care a descris-o drept una extrem de prestigioasă pentru fotbalul italian.
Discursul românului a fost apreciat de cei prezenți și a adus un plus de emoție unui eveniment devenit tradiție înaintea marii finale din Italia.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:24 - Lovit și lăsat fără 20.000 de lei după un câștig la păcănele! Cum a fost jefuit un bărbat pe străzile din Cluj
- 13:56 - A fost găsit băieţelul de 5 ani dat dispărut în Sibiu. Alexandru a fost căutat timp de trei zile - VIDEO
- 13:36 - Percheziții într-un dosar de corupție la unități medicale din Giurgiu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News













