Caz șocant: o tânără, obligată să se prostitueze și după arestarea agresorului. Cum o controla din spatele gratiilor

poliția
Un caz grav de exploatare a unei tinere din Timișoara scoate la iveală modul în care metoda „loverboy” poate duce la abuzuri extreme, chiar și după intervenția autorităților.
Un bărbat de 23 de ani este acuzat că a manipulat emoțional o tânără, convingând-o că o iubește și că vor avea un viitor împreună. Sub acest pretext, cei doi au ajuns în mai multe locații din țară, unde individul ar fi obligat-o să se prostitueze.
Potrivit anchetatorilor, acesta îi controla fiecare mișcare, stabilind inclusiv tipul serviciilor oferite și durata întâlnirilor. Deși victima ar fi ajuns să câștige sume consistente, agresorul ar fi devenit tot mai violent, nemulțumit de bani.
La un moment dat, bărbatul ar fi agresat-o atât de grav încât femeia a avut nevoie de aproape o lună de îngrijiri medicale. Chiar și după externare, abuzurile au continuat, fiind amenințată că imagini compromițătoare cu ea vor fi făcute publice dacă nu se conformează.
Într-un alt episod violent, tânăra ar fi fost din nou bătută, reușind să scape abia după ce a fugit pe geamul unei băi. Incidentul a dus la arestarea suspectului și emiterea unui ordin de protecție.
Cu toate acestea, ancheta arată că agresorul nu s-a oprit nici din detenție. Acesta ar fi continuat să o controleze și să o constrângă să se prostitueze pentru a-i trimite bani.
În prezent, pe numele bărbatului a fost emis un nou mandat de arestare, fiind cercetat pentru trafic de persoane.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
- 15:06 - Ucraina propune un armistițiu pe termen lung, după ce Trump și Putin au vorbit despre un „armistițiu de Ziua Victoriei”
- 15:00 - Plase de pescuit ilegale descoperite în Marea Neagră
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News














