CĂLIN GEORGESCU: ”ASISTĂM LA UN ABANDON AL LEGII ÎN FAVOAREA VÂNĂTORII DE OAMENI”

CĂLIN GEORGESCU: ”ASISTĂM LA UN ABANDON AL LEGII ÎN FAVOAREA VÂNĂTORII DE OAMENI”
Călin Georgescu consideră că justiția din România este terfelită de cei de la putere, fiind promovat un abandon al legii, în favoarea puterii și a vânătorii de oameni.
Călin Georgescu consideră că justiția din România este terfelită de cei de la putere, fiind promovat un abandon al legii, în favoarea puterii și a vânătorii de oameni.
„Eu asist la un abandon al legii în favoarea puterii. Un abandon al legii în favoarea vânătorii de oameni. Am speranța că puterea judecătorească nu va anula justiția în favoarea puterii. Statul e privit ca o conștiință juridică a națiunii. Dacă e așa, actuala putere ar trebui, și are conștiința subminată, pentru că discreditează magistratura. Ea discreditează și disprețuiește magistratura pentru modul în care o tratează. Nu există un dialog bazat pe onoare, pe soluții oneste si reale. Desconsiderarea rolului magistraturii, astăzi, În România, duce la anularea corpului profesional, iar pe de altă parte, cetățenii nu mai au încredere în statul de drept. E o situație gravă, în care, practic, se anulează valorile adevărate. Valoarea este anulată, în România, iar ipocrizia si și incompetența sunt răsplătite. Ce valoare mai poate avea onoarea, într-o țară în care regele e gol, iar dezonoarea stă cu el la masă?”, a declarat Călin Georgescu.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News










