Au început lucrările de semnalizare rutieră verticală şi orizontală la Pasajul Berceni.

Pe șantierul de la Pasajul Berceni, stadiul lucrărilor este următorul:
 
Au început lucrările de semnalizare rutieră verticală și orizontală pe inelul central și pe rampele de acces ale pasajului;
A fost finalizată turnarea ultimului strat de asfalt (stratul de uzură) pe inelul central al pasajului;
A fost finalizată montarea parapeților direcționali pe inelul central;
A fost finalizată montarea pasarelei pietonale peste Centura București în zona ArchiveIT, necesară stației de autobuz din proximitate;
 
Au fost finalizate lucrările de modernizare a trecerii la nivel cu linia ferată industrială REMAT București Sud;
Este în curs de finalizare montarea scărilor de acces pietonal la inelul central al pasajului;
Sunt în curs de finalizare lucrările de amenajare a trotuarelor din zona girației București și Centura București;
 
Continuă vopsirea cu protecție a tablierului metalic și a tablierului de beton aferente inelului central;
Se execută lucrări de montare a parapetului de tip New Jersey pe rampa de urcare/coborâre spre și dinspre București;
Se execută lucrări de umpluturi cu balast în zona lucrărilor Apa-Nova, pe breteaua de acces din zona cimitirului;
Se montează punctele de aprindere și ultimele console de susținere a stâlpilor de iluminat public pe rampele pasajului.
 
La începutul săptămânii viitoare, vor începe procedurile de pre-recepție și recepție a obiectivului, iar în funcție de durata testelor, verificărilor și încercărilor a lucrărilor efectuate, materialelor folosite, precum și a verificării documentelor tehnice din faza de execuție, se va stabili data de dare în trafic pentru săptămâna 19-25 iunie, cel mai probabil, pentru 24 iunie.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentComplex comercial din Ilfov, închis temporar de inspectorii de la Protecția Consumatorului
Articolul următorSalarii mai mari pentru unii bugetari