La nivelul județului Ilfov sunt așteptați la Evaluarea Națională 3.300 de elevi de clasa a VIII-a, iar la Bacalaureat vor participa 1.575 de elevi de clasa a XII-a. Inspectoratul Școlar Județean continuă implementarea măsurilor cu privire la derularea procesului de învățământ pe perioada stării de urgență și după încetarea acesteia. O prioritate în acest moment este încheierea mediilor elevilor dar și organizarea examenelor naționale care urmează.

Pentru a putea veni în sprijinul elevilor și părinților, Inspectoratul Școlar Jude­țean Ilfov a alocat linia gratuită TelVerde 0800080345. Cei interesați pot obține informaţii referitoare la Examenele Naționale. Linia este operațională de luni până joi între orele 8.00-16.30 și vineri în intervalul 8.00-14.00.

Potrivit ISJ Ilfov, anul acesta nu se vor mai putea susține tezele, ca urmare a restricțiilor impuse de ordonanțele militare în vigoare. Mediile vor fi astfel încheiate cu minimum două note. În cazul în care a doua notă lipsește, profesorul poate lua în calcul pentru încheierea situației școlare și activitatea online a elevului.

O altă situație ar fi cea în care elevul are un calificativ sau notă pe semestrul doi și nu se poate valorifica activitatea online. A doua notă din semestrul 2 ar putea fi media artimetică a notelor din primul semestru.

Există deasemenea și situații în care elevul nu a reușit să obțină nicio notă pe semestrul al doilea. Astfel, media semestrului I devine medie anuală.

Dacă un elev de gimnaziu are nota de pe semestrul 1 mai mică de 5, atunci profesorul poate decide împreună cu acesta redactarea unei lucrări care să fie notată pentru a putea să fie realizată astfel media de trecere.

Potrivit ISJ, ministerul educației permite și organizarea unor cursuri de pregătire față în față în cazul elevilor din anii terminali care doresc acest lucru. Reprezentanții inspectoratului discută în acest moment cu părinții pentru a identifica situațiile în care aceste cursuri pot fi organizate. Elevii claselor terminale pot beneficia de activități de pregătire în sistem online/ asistate de tehnologie, dacă  aleg să nu meargă la școală. Cei care doresc să participe la cursurile organizate în cadrul unităților de învătământ trebuie să știe că școlile se organizează în această perioadă, respectiv se dotează cu măști, mănuși și substanțe dezinfectante și totodată se vor lua toate măsurile de distanțare socială a elevilor.

Documentul ministerului precizează că ”revenirea în unitățile de învățământ se va realiza doar pentru elevi din clasele a VIII-a, a ­XII-a, a XIII-a, anii de final de școală profesională și școală postliceală, în condiții de siguranță. Începând cu data de 2 iunie, pentru o perioadă de două săptămâni, se vor realiza doar activități de pregătire și consiliere pentru examene naționale. Elevii, respectiv, vor face pregătire pentru examenele de finalizare de ciclu, începând cu data de 2 iunie, cu respectarea tuturor normelor de siguranță (maximum 10 elevi în sala de clasă, cu mască și mănuși, școlile dotate cu dezinfectant și igienizarea sălii de clasă după finalizarea activității fiecărei grupe). Se vor realiza numai cursuri de pregătire pentru examen, după un orar stabilit de către unitatea de învățământ. Părinții vor evalua riscurile asupra copiilor lor sau a membrilor familiei în ceea ce privește participarea elevilor la activitățile desfășurate în școală și vor decide asupra acestui aspect. Participarea acestora este opțională, deci se referă la participarea acelor elevi care prezintă anumite riscuri, fie ei, fie unii dintre membrii familiilor lor” .

Articolul precedentMarcel Vela: Se renunță la declarații pe propria răspundere doar dacă virusul se va afla pe un trend DESCENDENT
Articolul următorPeste 90.000 de cadre medicale, infectate cu COVID-19 la nivel mondial