Un luptător de arte marțiale a dat sportul pe tâlhării. El a fost prins de polițiștii din Capitală după ce a jefuit o farmacie și a încercat să facă același lucru la o casă de amanet.
De fiecare dată a amenințat angajații cu un pistol cu bile. Așa a reușit să fure 3000 de lei din farmacie. Polițiștii, care l-au prins la numai patru zile după jaf, spun că bărbatul are antecedente, dar nu în România.
Bărbatul reținut pentru jaf de oamenii legii este Radu Mihăiță. Declarația dată în 2017 la o gală de arte marțiale arată o persoană încrezătoare. După un timp însă, a ajuns, să fure prin străinătate, spun surse judiciare. Iar acum 4 zile a jefuit o farmacie din Otopeni după ce a amenințat farmacista cu un pistol cu bile. Femeia, speriată, l-a lăsat să ia toți banii din casa de marcat, 3.000 de lei. Mai devreme în aceeași zi, bărbatul încercase, prin aceeași metodă, să jefuiască o casă de amanet în Piața Gorjului din București.
După cele două fapte, bărbatul nu s-a ascuns foarte bine, convins că va fi protejat de vestimentația pe care o folosise. A purtat un hanorac cu glugă, mască de protecție și mănuși. Dar nu au fost suficiente. La patru zile după jaf, polițiștii l-au descoperit și l-au prins chiar în casa lui.
‘În urma efectuării percheziţiei au fost ridicate mai multe bunuri, iar bărbatul a fost depistat şi condus la audieri. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
La percheziții nu a fost găsit pistolul. În schimb, oamenii legii au recuperat bilele folosite ca muniție pentru acel tip de armă, precum și mănușile utilizate pentru nu lăsa amprente.
La audieri, bărbatul nu a vrut să le explice polițiștilor de ce a recurs la jafuri. Dacă va fi găsit vinovat de judecători, poate fi condamnat la închisoare între 3 și 10 ani.
Sursa: Realitatea de Ilfov