Două autospeciale pentru transport personal și victime multiple de la ISU București-Ilfov se vor alătura resurselor mobilizate pentru intervenție în județul Constanța, având în vedere avertizările meteo emise de ANM.

Începând cu ora 20.00, pentru furnizarea unui răspuns optim la solicitările de sprijin, în zonele vizate de vremea neprielnică, vor fi activate Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea Grupelor Operative la ispectoratele pentru situații de urgență din 11 județe (AB, AG, BV, CS, CV, DB, GJ, HD, PH, SB şi VL).
 
De asemenea, va fi instituită permanența la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase.
 
Pentru evitarea unor blocaje din cauza condițiilor meteorologice, se recomandă conducătorilor auto care se deplasează în zone montane să se intereseze asupra condițiilor de drum, să aibă mașinile echipate corespunzător pentru zăpadă și să manifeste prudență maximă.
 
În cazul în care vântul bate cu putere, se recomandă populației să se protejeze în spații închise și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
IGSU anunță că, la nivel național, peste 5.300 de pompieri, cu peste 3.700 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină în sprijinul autorităților și cetățenilor pentru gestionarea cu promptitudine a potențialelor efecte înregistrate.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentAdolescentă din Ştefăneştii de Jos dată dispărută
Articolul următorIlfov. Un fost luptător de arte marțiale a fost reținut de polițiști după ce a jefuit o farmacie în Otopeni