Astăzi a fost transmisă spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice ANAP documentația de atribuire pentru execuția lucrărilor proiectului de lărgirea la 4 benzi a DN1 A între Centura Bucureştiului şi intersecţia cu Şoseaua Chitila- Parc Mogoşoaia, care prevede următoarele:

– lărgirea la 4 benzi de circulație x 3,5 m
– lungime traseu 1,28 km
– trotuare, cu o lățime de 2,5 m
– zonă mediană de 1 m
– zonă verde
– pasaj pietonal subteran amplasat vis-a-vis de intrarea în Parcul Mogoșoaia, dotat cu scări fixe, rulante și un lift la fiecare acces
– pasaj pietonal suprateran, amplasat în nordul podului CF 700, dotat cu 2 lifturi și 2 scări fixe
Va fi amplasată și o stație de transport în comun în vecinătatea pasajului, care va facilita tranzitul și traversarea în siguranță a DN1A
– amenajarea a 3 intersecții la nivel intersecției DN1A cu DNCB, intersecției DN1A cu Șos. Chitila şi a intersecției DN1A cu Strada Valea Parcului
– lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale, care include o rețea nouă de canalizare pluvială cu o lungime totală de 1250 m, un sistem de rigole carosabile pe ambele părți ale drumului şi un bazin de colectare a apelor, prevăzut cu grup de pompare și conductă de refulare
– lucrări de consolidare
– lucrări pentru siguranța circulației
– amenajări peisagistice pentru spațiile verzi
Procedura de atribuire pentru execuția lucrărilor se va derula concomitent cu realizarea procedurilor de exproprieri.
Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, Programul Operațional Transport POT 2021-2027 și de la bugetul de stat.
Acest proiect se realizează la solicitarea și cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, prin domnul președinte Hubert Thuma și al primăriei locale Mogoșoaia.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentFemeie din Ilfov, tâlhărită de un tânăr din Prahova
Articolul următorIlfov. Un bărbat care cerşea în curtea Mânăstirii Cernica şi pretindea a fi orb, prins de jandarmi