La data de 10 octombrie a.c., în intervalul orar 6:00-10:00, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, împreună cu polițiștii rutieri de la subunitățile din teritoriu, au acționat pe arterele principale din județul Ilfov.

Acțiunea, organizată la nivel national, a avut ca scop verificarea legalității transportului rutier de persoane, inclusiv a autovehiculelor destinate transportului de elevi.

În cadrul activităților au fost verificate documentele autovehiculelor, documentele conducătorilor auto și a fost verificat numărul de persoane transportate, în raport cu numărul de locuri, prevăzut în certificatul de înmatriculare.

Au fost verificate 41 de autovehicule de transport persoane, 12 autovehicule transport școlar și au fost efectuate testări cu aparatele alcooltest.

La activități au fost constatate mai multe nereguli, astfel că, în intervalul de referință, polițiștii rutieri din Ilfov au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, din care 32 de sancțiuni  conform O.U.G 195/2001 și 3 sancțiuni conform O.G. 69/2012.

Din cele 32 de sacțiuni, 12 au fost aplicate pentru transportul unui număr mai mare de persoane decât numărul de locuri prevăzut, 5 pentru defecțiuni tehnice, 8 sancțiuni pentru lipsa documentelor, 5 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar celelalte sancțiuni pentru alte abateri prevăzute la regimul rutier.

Au fost reținute 6 certificate de înmatriculare și reținut un permis de conducere. Sursa: IPJ Ilfov

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentAeroportul Otopeni: De astăzi încep lucrările de modernizare a zonelor de check-in
Articolul următorExtinderea plafonării şi în cazul operatorilor privaţi și eliminarea interdicţiei de export ar putea provoca o penurie a lemnului de foc, dar și speculă pe piață