În vederea soluționării problematicii referitoare la gestionarea deșeurilor în regiunea București-Ilfov, a avut loc, în data de 19.05.2023, o întrunire la care au participat reprezentanții CJ Ilfov, ADI GIDI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor în Județul Ilfov), ADI GIDMB (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor în Municipiul București), Garda de Mediu IF, Direcția de Sănătate Publică IF, Agenția pentru Protecția Mediului IF, precum și reprezentanții UAT-urilor Vidra, Berceni, Jilava și 1 Decembrie.

În urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul grupului de lucru, în vederea luării celei mai bune decizii pentru protejarea sănătății locuitorilor din județul Ilfov, au fost stabilite mai multe demersuri, în perioada următoare.

În primul rând, în acest moment nu există o decizie cu privire la amplasarea unui depozit de deșeuri în localitatea Vidra.

În legătură cu amplasamentul de la Vidra, menționăm faptul că nu s-a luat o decizie referitoare la construirea depozitului de deșeuri.

În perioada următoare, se va realiza un studiu de impact pentru protejarea sănătății populației și vor avea loc întâlniri cu reprezentanții UAT-urilor din județul Ilfov, cu scopul de a identifica cea mai bună soluție pentru gestionarea deșeurilor. În urma acestor întâlniri, precum și în urma analizării rezultatelor studiului de impact care ne vor da soluțiile pentru gestionarea deșeurilor la standarde europene, se va lua o decizie cu privire la construirea și amplasarea unui depozit de deșeuri în județul Ilfov.

În al doilea rând, pentru tratarea deșeurilor, vom continua demersurile pentru realizarea unei instalații de tratare a deșeurilor cu digestie anaerobă. Și această instalație va putea fi construită doar în urma unui studiu de impact pentru protejarea sănătății populației. Concret, este vorba de o stație de tratare a deșeurilor, construită în hale închise, care corespunde tuturor prevederilor legale în vigoare. Mai mult decât atât, realizarea acestei instalații va conduce la reducerea cantității de deșeuri care ajung la depozitul privat existent în această zonă, astfel, poluarea va fi semnificativ redusă.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedent4.000 de animale de rasă comună, sterilizate gratuit de CJ Ilfov
Articolul următorO mașină a explodat într-o stație de încărcare gaz din Pantelimon – Ilfov. O persoană a murit pe loc iar alta a fost rănită