Sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov au continuat să acționeze în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, desfășurând astfel, activități de verificare cu privire la respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.
Respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov au fost controlați cu prioritate.
De asemenea, au fost efectuate verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare.
În ultimele 24 de ore, peste 122 de forțe angrenate au verificat 62 de societăți comerciale de pe raza județului Ilfov.
Au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 17800 de lei, din care 28 de sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 5800, o sancțiune contravențională potrivit OUG 195/2005 cu amendă în valoare de 10000 de lei și o sancțiune contravențională în conformitate cu OG 37/2007 cu amendă în valoare de 2000 de lei.
În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare. Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Polițiștii fac apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.