Codul Silvic în variantă modificată ar putea intra la vot final, în Camera Deputaţilor, săptămâna viitoare, iar unul dintre amendamentele importante se referă confiscarea mijloacelor utilizate pentru comiterea de infracţiuni silvice, inclusiv a utilajelor şi/sau vehiculelor folosite, potrivit paginii de Facebook a Ministerului Mediului.

Noua prevedere legală face parte din setul de măsuri pentru combaterea tăierilor ilegale din pădurile României.
Astfel, pe lângă amendă şi cercetare penală, hoţii de lemne vor rămâne şi fără mijloacele pe care le folosesc pentru comiterea ilegalităţilor.
Ministrul Mediului menţionează că setul de măsuri mai cuprinde înăsprirea sancţiunilor, încadrarea la infracţiune a oricărui furt de arbori, indiferent de cantitate, sau schimbarea etapizată a modului de comercializare a lemnului în România, din lemn pe picior în lemn fasonat. 

 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 20. Kim Kardashian la Casa Albă
Articolul următorControale la terase, ștranduri și centre comerciale. Ce au descoperit polițiștii din Ilfov