Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că precauţiile trebuie să rămână şi după ridicarea stării de urgenţă în România.

„Trebuie să înţelegem un lucru: precauţiile trebuie să rămână. După aceste două luni rămânem cu nişte deprinderi – ne întoarcem de afară şi ne spălăm pe mâini, ne spălăm pe faţă, dăm cu un dezinfectant, ne izolăm când avem nişte simptome respiratorii, chemăm medicul de familie, tuşim în plica cotului, tuşim în batistă, tuşim într-un şerveţel, ne spălăm după acest gest, păstrăm o distanţare socială în locurile potenţial aglomerate, purtăm o mască atunci când intrăm în spaţiile închise sau în mijloacele de transport în comun. Sunt reguli care rămân şi într-o primă fază de relaxare” a declarat Nelu Tătaru într-un interviu pentru RFI.

Chiar dacă dispare obligativitatea declarației pe propria răspundere, rămâne în vigoare distanțarea socială. Așadar este interzis în continuare să ne apropiem la mai mult de 2 metri de persoane alături de care nu locuim.

” Dacă până acum mergeam cu o declaraţie pe proprie răspundere, vom merge fără această declaraţie. Vom merge pe tot parcursul zilei, vom merge spre magazine, magazine care au intrarea din stradă. Vom merge spre muzee. Vom merge în spaţiile închise, dar păstrăm distanţarea socială. Se va extinde această relaxare şi la sporturile individuale. Se vor deschide cabinetele stomatologice, cabinetele de îngrijire corporală. Dar toate sunt progresive în contextul în care păstrăm aceleaşi precauţii, tocmai pentru a evita o eventuală transmitere comunitară a infecţiei cu coronavirus”‘, a adăugat Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului sănătății, fiecare măsură de relaxare va fi evaluată timp de două săptămâni. Dacă relaxările dau rezultate iar populația va respecta măsurile de prevenție cum ar fi distanțarea socială, spălatul pe mâni și păstrarea vârstnicilor în siguranță, în 2-3 luni am putea reveni la o viață normală.

Articolul precedentPeste 90.000 de cadre medicale, infectate cu COVID-19 la nivel mondial
Articolul următorAchiziții dubioase, în Sănătate: contracte cu statul, date în 60 de SECUNDE!