Vineri, 14 mai 2021, a luat startul Maratonul de vaccinare de la Buftea.

Consiliul Județean Ilfov organizează un maraton al vaccinării care va dura trei zile. Evenimentul va avea loc la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea (strada Studioului, nr 5, Buftea, județul Ilfov), în weekendul 14-16 mai 2021, iar programul va fi unul extins cu patru ore, respectiv între orele 8:00-24:00. Imunizarea se va realiza cu serurile Pfizer-BioNTech sau Moderna, doar cu prezentarea cărții de identitate valabile, fără programare.

Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov: ,,Acest maraton al vaccinării este un gest de normalitate, de solidaritate și mai ales de responsabilitate în contextul sanitar și social în care ne aflăm cu toții. Evenimentul din acest weekend, inițiat de Consiliului Județean Ilfov, nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul Primăriei Buftea și Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea și al Direcției de Sănătate Publică Ilfov. Le mulțumesc pentru mobilizare și mă bucur pentru că am transformat această inițiativă într-o oportunitate de vaccinare facilă, doar cu cartea de identitate.
Suntem încrezători că în Ilfov, doar împreună, putem fi mai puternici pentru comunitatea noastră.”

Pentru cei care aleg să se vaccineze, în județul Ilfov sunt disponibile 32 de centre de vaccinare fixe, la care se adaugă și cele mobile (Afumați, Chiajna, 1 Decembrie, Moara Vlăsiei și, de azi, și Popești-Leordeni), iar pe site-ul www.covid19ilfov.ro găsiți în fiecare zi informații actualizate privind situația locurilor disponibile pentru vaccinare în toate centrele din județ.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentSituația traficului rutier pe principalele drumuri din țară, în prima zi după relaxarea restricțiilor. Cum se circulă pe DN 1
Articolul următorBilanț coronavirus: 729 de cazuri noi și 72 de decese. Vezi situația pe fiecare județ