Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că „se vede mai clar” un sfârşit al acestui război cu o victorie a Ucrainei.

UPDATE 07:20 Zelenski vede Ucraina drept câștigătoare a războiului cu Rusia.

Preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit, în mesajul transmis joi seară, despre două noi pachete de sprijin pentru apărare. El a arătat că pachetul american include, între altele, rachete pentru apărarea antiaeriană, rachete pentru sistemele HIMARS, muniţie, valoare totală ridicându-se la 150 de milioane de dolari, relatează News.ro.

„Le mulţumesc preşedintelui Biden, echipei sale, Congresului SUA şi tuturor americanilor care preţuiesc libertatea. Este foarte important ca duşmanii libertăţii să nu aibă iluzia că apărarea libertăţii nu poate face faţă unui maraton defensiv”, a adăugat el.

UPDATE 06:30 Rusia execută soldaţii care nu respectă ordinele în războiul din Ucraina, afirmă Statele Unite.

„Dispunem de informaţii conform cărora armata rusă execută efectiv soldaţii care refuză să urmeze ordinele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, în cadrul unui briefing de presă.

„Avem de asemenea informaţii că generalii  ruşi ameninţă că vor executa unităţi întregi dacă încearcă să se retragă din calea tirurilor de artilerie ucrainene”, a mai spus oficialul Casei Albe.

UPDATE 06:20 – Nu este nevoie în prezent ca nave NATO să intre în Marea Neagră, spune ministrul bulgar al apărării.

Nu este nevoie ca nave de luptă ale NATO să intre în prezent în Marea Neagră, a declarat joi pentru presă ministrul bulgar adjunct al apărării Atanas Zaprianov. Deocamdată, evaluarea este că o astfel de acţiune ar fi interpretată ca o escaladare a situaţiei, a adăugat el.

Articolul precedentPrognoza meteo 27 octombrie. Temperaturi deosebit de ridicate pentru finalul lunii octombrie: maxime de 28 de grade
Articolul următorSĂRBĂTOARE 27 octombrie: Zi însemnată în calendarul ortodox – Un mare sfânt este pomenit astăzi – Zi de post