Marcel Boloș – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunță că 50.000 de studenți cu burse sociale ar putea beneficia de vouchere în valoare de 1.500 de lei și de plata chiriei, începând de anul universitar viitor.

Din anul universitar 2023-2024, studenții care au burse sociale ar putea să primească vouchere de 1.500 de lei și să le fie plătită chiria, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș: „Sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de aceste facilități, începând cu anul universitar următor”.

„Oricum, intenționăm ca studenții beneficiari de burse sociale să aibă vouchere. Pentru ei, intenționăm să fie de 1.500 de lei valoarea voucherului și, dacă putem, să le subvenționăm chiria celor care sunt din familii defavorizate, care au o stare materială mai precară”, a spus ministrul.

„Sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de aceste facilități, începând cu anul universitar următor (2023-2024 – n.red). (…) Plaja aceasta a chiriilor o să fie de la taxa pentru căminul studențesc și până la un anumit plafon pentru chirie pe care să-l decontăm, în baza contractului de închiriere și în baza documentelor justificative pe care le prezintă.

Ideea este să avem ca grup țintă atât elevii, cât și studenții identificați din familiile cu o stare materială precară și să-i putem sprijini în activitățile educaționale”, a spus Marcel Boloș pentru Edupedu.ro

Articolul precedentÎncă două zile libere pentru români, prin lege
Articolul următorTrafic îngreunat pe autostrada A3, în judeţul Ilfov, din cauza unui accident