Joi seara, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov împreună cu polițiști de la subunități și efective din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au acționat în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național, precum și pentru verificarea persoanelor față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pe raza orașele Buftea, Chitila și Otopeni.

În cadrul activităților, polițiștii ilfoveni au depistat pe raza localității Dragomirești Vale, un bărbat în vârstă de 51 de ani, pe numele căruia, Tribunalul București a emis la data de 20 octombrie 2013 și respectiv 30 mai 2018, două mandate de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condamnat la 15 ani închisoare, pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor și doi ani închisoare pentru infracțiuni de corupție. Cel în cauză era urmărit la nivel național și internațional. Acesta urmează să fie încarcerat într-un penitenciar, anunță IPJ Ilfov.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentBilanț coronavirus 28 mai: 321 de cazuri noi, 43 de decese
Articolul următorAnunțul care dinamitează scena politică! Cristian Rizea candidează la alegerile legislative din Republica Moldova din 11 iulie