Urmărit international, prins la Dragomirești Vale

Urmărit international, prins la Dragomirești Vale
Joi seara, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov împreună cu polițiști de la subunități și efective
Joi seara, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov împreună cu polițiști de la subunități și efective din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au acționat în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național, precum și pentru verificarea persoanelor față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pe raza orașele Buftea, Chitila și Otopeni.
În cadrul activităților, polițiștii ilfoveni au depistat pe raza localității Dragomirești Vale, un bărbat în vârstă de 51 de ani, pe numele căruia, Tribunalul București a emis la data de 20 octombrie 2013 și respectiv 30 mai 2018, două mandate de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condamnat la 15 ani închisoare, pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor și doi ani închisoare pentru infracțiuni de corupție. Cel în cauză era urmărit la nivel național și internațional. Acesta urmează să fie încarcerat într-un penitenciar, anunță IPJ Ilfov.Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 21:20 - Numărătoare inversă pentru Artemis 2: patru astronauți trimiși pe Lună după 54 de ani
- 20:40 - Nicușor Dan: „Adoptarea euro, un pas esențial pentru competitivitatea României”
- 19:47 - Cine va conduce naționala cu Slovacia după retragerea lui Mircea Lucescu. Favorit pentru postul de selecționer
- 18:34 - NATO interceptează a patra rachetă iraniană deasupra Turciei, pe fondul escaladării conflictulu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News










